Organizatorii își propun să ajungă la principalele locuri de detenție din perioada comunistă, dar și la mănăstirile care au devenit repere spirituale prin mărturisitorii care le-au ctitorit sau au viețuit în ele.
Principalele obiective prevăzute în programul pelerinajului sunt: Memorialele Sighet, Gherla, Aiud și Pitești, fosta închisoare Mislea, Fortul 13 Jilava, Mănăstirile Petru Vodă, Paltin, Rohia, Mușinoaiele, Dervent și Techirghiol.
Cele mai așteptate momente vor fi întâlnirea cu dl. Demostene Andronescu, supraviețuitor al reeducării de la Pitești, precum și participarea la Sfânta Liturghie în paraclisul din Camera 4 Spital a fostului penitenciar Pitești.
La acest pelerinaj vor participa voluntarii asociației, precum și alte persoane interesate de cunoașterea istoriei suferinței martirilor poporului român în perioada comunistă.