Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 13-19 aprilie 2025

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 11, 2025

Duminică, 13 aprilie – Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. Apoi, de la ora 13.00, va participa, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi, la vernisajul expoziţiei de arte vizuale „Oameni şi îngeri. Oameni şi sfinţi”, un eveniment cultural de tradiţie, în cadrul Proiectului „Religie, Medicină, Ştiinţă, Artă”, realizat de Facultatea de Arte Vizuale si Design în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Uniunea Artiştilor Plastici Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi, la care vor participa artişti contemporani din Iaşi şi din întreaga ţară. 

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din cartierul Tătărași, Protopopiatul 2 Iași, iar de la ora 17.00 va oficia Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.

***

Asociația Culturală „Vovidenia-Neamț”, în colaborare cu Primăria Vânători-Neamț, organizează concertul caritabil de muzică religioasă „Stâlpări de grai și cânt”, care va avea loc la Căminul Social-Cultural „Mihail Sadoveanu” din localitatea Vânători-Neamț, începând cu ora 16.00, cu participarea Coralei Schitului Vovidenia, având-o ca invitată specială pe renumita artistă Paula Seling. Evenimentul este moderat de părintele arhimandrit Mihail Daniliuc și este înscris în calendarul de activități al Organizației de Management al Destinației Locale Vânători-Neamț.

***

La Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” – Frunziș, din Protopopiatul 3 Iași, Pelerinajul de Florii va începe la ora 14.00 și se va desfășura pe traseul: Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Frunziș, Troița Parohiei „Sfântul Ilie” Brustureț, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din centrul localității Mironeasa, unde se va încheia cu slujba Deniei.

***

Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur” – Copou, în colaborare cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi”, organizează ediția a IV-a a concertului de Florii „Prin moarte la Viață”, un eveniment menit să reamintească importanța acestei perioade și să marcheze începutul Săptămânii Patimilor. Concertul va avea loc la Biserica Liceului Pedagogic, începând cu ora 11.30, și va fi susținut de corul Asociației „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi”.

 

Sfânta şi Marea zi Luni (14 aprilie)

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji începând cu ora 17.00, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, slujba Deniei.

***

De la ora 9.00, la Centrul de conferințe Agora din Iași va avea loc ședința lunară cu preoții Protopopiatului 1 Iaşi, în cadrul căreia părintele Daniel Niță-Danielescu, preot coslujitor la Parohia „Sfânta Vineri” din Iași, va susţine conferinţa cu titlul: „Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, mărturie a continuității apostolice pe pământ românesc”.

 

Sfânta şi Marea zi Marţi (15 aprilie)

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar la ora 16.00, va săvârşi slujba Deniei la Mănăstirea Golia.

***

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Ghelăiești, Protopopiatul Piatra Neamț, organizează, începând cu ora 13.00, activitatea caritabilă „Zâmbet de Paști” la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde va aduce daruri și bucurie copiilor internați în Secția Oncologie. Se vor dona dulciuri, fructe, jocuri și jucării sau produse de igienă. „Zilele de sărbătoare pot fi, pentru unii, momente frumoase, cu slujbe, vacanțe sau mese îmbelșugate. Pentru alții, însă, sărbătorile vin cu lupta pentru supraviețuire, cu speranța într-o nouă zi în care medicamentele să își facă efectul și cu dorința de a fi acasă, fără a ști însă când va fi posibil acest lucru”, declară organizatorii acţiunii filantropice. 

 

Sfânta şi marea zi Vineri (18 aprilie)

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși Denia Prohodului Domnului, începând cu ora 18.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași. De la aceeaşi oră, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji la Biserica „Toma Cozma” din Iași.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri